Minunea din Secuieni

Semnul diviniăţii sau paranormal? Acesta este misterul care învăluie satul Secuieni din judeţul Bacău. Un sătean a găsit într-un trunchi de copac semnul Sfintei Cruci!!! De atunci, acesta stă în altarul bisericii la loc de cinste, iar oamenii sunt convinşi că nu poate fi decât un semn bun.

Înainte de Crăciun, Valentin Gânţu a fost la pădure, după lemne. Le-a adus acasă cu tractorul, iar ginerele său s-a apucat să le crape pentru foc. Când dădeau mai cu foc într-un trunchi de copac, au descoperit semnul Sfintei Cruci.
Valentin Gânţu a dus lemnul în Biserică, după sfatul popii. Părintele paroh al bisericii ortodoxe din Secuieni, Sandu Traian, spune că acest fenomen nu are nicio explicaţie ştiinţifică şi că ar fi de fapt un semn de la Cel de Sus pentru ca oamenii să se întoarcă la credinţă.”Este un semn bun de la Dumnezeu care vrea să credem cu tărie în cinstirea Sfintei Cruci. Credinţa noastră ortodoxă pune accent pe credinţa că domnul nostru Iisus Hristos ne-a mântuit prin puterea Sfintei Cruci”. Oamenii simpli şi oficialităţile satului merg zilnic la biserică să vadă minunea. Pentru toţi, semnul apărut în trunchiul copacului este unul de bun augur, însă nimeni nu stie ce sa creada despre cifra 14, care se vede lângă Cruce

Anunțuri

7 răspunsuri to “Minunea din Secuieni”

  1. Catalin Says:

    Bv colega. era nevoie de concurenta in Bacau, in materie de blog.uri. felicitari si succese.

  2. Codrin Says:

    Bun asa. Arata mai bine decat versiunea veche… deja se cunoaste o schimbare. In bineeee !!! La cat mai multi vizitatori !!!

  3. RazvanX Says:

    Cifra 14 reprezinta anul 2014, an in care asteroidul va lovi terra.

  4. Cucuredu din Deal Says:

    iar tu razvane esti un natarau sinistru. Auzi, daca tot loveste asteroidu’ terra si gata, s-a dus cu noi toti, ce zici, am o propunere, vin de maine cu toata gashka la tine acasa, si petrecem de acum inainte pana ce sosteste bolovanu’. Sau mai bine da niste bani incoace, ca si asa o sa te stergi la fund cu ei. Pai nu ? Ce bucurie mai mare decat sa imparti cu ailalti ? Daca tot vine asteroidu’, da la mandea-ncoa tot ce nu ai tu nevoie pe lumea cealalta.

  5. Kaysha Says:

    Stand eu asa si gandindu-ma mi-am dat seama de o treaba. Greu, dar asta e… nu prea le am cu religia si cu oranduielile bisericesti. Pe 14 nu e Ziua Crucii? 14 septembrie parca

  6. RazvanX Says:

    Iar tu cucuredule stai acolo in varful dealului si canta bine ca vad ca la asta te pricepi 🙂 Vad ca ti s-a pus pata bine si pe mine si pe asteroidul de care ziceam. Nu este cazul sa te si umfli in pene in momentul in care canti. Faptul ca tu ai luat ca atare chestia cu asteroidul este evidenta precum penele tale umflate(cu are(e)) si tot la fel este si problema ta. Cat despre modul de a-ti sfarsi viatza intr-un mod cat mai petrecaret si „nefinanciar” este putin cam ilogic pentru ca: atata timp cat o sa te stergi la fund cu banii nu vad ce ti-ar mai ramane de bautura si asa mori nepetrecut. Daca te gandesti sa cumperi bautura inainte, nu vad cu ce te-ai mai sterge la dos… dar in felul asta mori murdar 🙂

  7. Randy Says:

    Da pe 14 sept e Inaltarea Sfintei Cruci.Am bunicii in Secuieni si de aceea va pot spune ca nu se gasesc persoane in sat capabile sa elaboreze o astfel de farsa.Am tinut in mana lemnul si…..e adevarata treaba.Chiar te pune pe ganduri o astfel de experienta.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: